Aproape o lună de Jurnal Dulce

Mâine se face o lună de când am împărtășit cu voi proiectul meu dulce și am impresia că parcă fac asta de când mă știu.

Am urcat pe blog 15 rețete, am reușit să depășesc 200 de like-uri pe Facebook și 70 de followeri pe Instagram… știu, probabil că nu pare mult pentru voi, dar eu mă bucur că visul meu crește câte un pic în fiecare zi.

Nu mi-a fost ușor să fiu așa activă, dar nu cred că poți obține ceea ce vrei decât prin muncă. Așa că, printre schimbat scutece, spălat vase, făcut și editat poze și multe altele, am reușit să vă țin la curent cu toate dulciurile pe care le-am făcut și să postez cât de des am putut.

Pentru anul acesta, mi-am propus să vă împărtășesc și mai multe rețete și să încerc să fac și o afacere dulce. Acuma, să vedem dacă îmi și iese. 😀

În orice caz, experiența asta mi-a arătat că există persoane minunate care te ajută cu informații, care au încredere în tine și care te ajută să te dezvolți și le mulțumesc mult de tot, de tot.

Sper să-mi fiți alături și anul acesta și sper să reușesc să vă inspir măcar un pic cu ceea ce fac.

Am deja trei rețete simple de mic dejun care așteaptă să fie urcate pe site și multe altele pe care abia aștept să le încerc.

Gata, nu vă mai plictisesc! Mulțumesc încă o dată și spor la-ndulcit! ❤

http://jurnaldulce.ro
http://facebook.com/jurnaldulce/
http://instagram.com/jurnaldulce/
http://pinterest.com/jurnaldulce/


Facebook
Facebookinstagram

5 thoughts on “Aproape o lună de Jurnal Dulce

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *