Experiența “Chefi la cuțite”

Salutări, dragilor!

Astăzi vă vorbesc despre unul din motivele pentru care am absentat în această vară și anume, participarea la ”Chefi la Cuțite”. Haide să vă povestesc cum a fost, poate vă bate gândul să participați. 🙂

Acum câteva luni, o fostă colegă de facultate, mi-a spus că au început preselecțiile pentru emisiune. În primă fază nu am dat importanță acestei informații, dar, câteva ore mai tarziu, eram pe site-ul lor și completam fișa pentru preselecții. În timp ce o completam, chiar mă gândeam: Eh, sigur fac o selecție în funcție de ce completez eu aici și poate nici nu mă cheamă.

La o săptămână distanță, primesc telefon de la Andreea, care mă anunța că urmează preselecțiile cu producătorii emisiunii și că trebuie să vin cu un preparat pe care să îl montez la fața locului. Vă dați seama că prima întrebare pe care i-am pus-o a fost dacă pot veni cu un desert, că doar asta îmi iese cel mai bine. Și pentru că răspunsul a fost afirmativ, am zis că trebuie neapărat să mă prezint cu Pavlova. :p

Poate vă întrebați, totuși, cum de am ajuns să particip la emisiune. Să nu credeți că fac numai dulciuri. Da, partea dulce îmi ocupă cel mai mult timp (dacă îl includ și pe băiețelul meu, Eric, aici), dar din când în când, mă mai apuc și de facut mâncăruri sărate, că doar dragostea trece prin stomac, nu-i așa? 😀

Bucătăria m-a atras de mică. Îmi plăcea să îmi fac omleta dimineața și eram foarte mândră de asta, iar cu timpul, am reușit să gătesc din ce în ce mai multe preparate. Am furat de la mama și de la bunicile mele plăcerea de a găti și tot ele m-au îndrumat pe parcurs. Nu mi-a fost niciodată teamă să experimentez în bucătărie și chiar dacă dădeam greș cu preparatul obținut, încercam întotdeauna să scot ceva bun din asta. Știu că mi s-a tăiat o cremă de unt acum câteva luni și încercând să o repar, mi-a ieșit o cremă de lămâie absolut delicioasă.

Și pentru că urmăream, de câțiva ani buni, emisiuni culinare, mi-am dorit ca de data asta să particip, pentru că, până acum, nu găsisem curajul de a o face. Datorez acest lucru și prietenilor care au gustat din ceea ce fac și mi-au zis că ar trebui să încerc.

La prima preselecție mi-a fost alături Diana, o prietenă foarte bună, care a stat cu mine și m-a încurajat în timp ce așteptam să montez desertul și să ajung în fața producătorilor. Au fost câteva ore bune de așteptare, dar am plecat încrezătoare, deoarece, în ciuda faptului că aveam emoții, am simțit că m-am descurcat bine și că i-am impresionat cu preparatul meu.

Nu mare mi-a fost mirarea când, la două săptămani, primesc iarăși telefon de la Andreea, care m-a felicitat și m-a anunțat de etapa următoare: preselecțiile pe nevăzute cu cei trei chefi. Și cum trecusem la început cu Pavlova, am zis că tot cu Pavlova mă voi duce și în fața lor.

De data asta emoțiile au fost mai mari, mai ales că era foarte riscant preparatul ales de mine. Pavlova nu este o prăjitură complicată, dar cel mai mult contează cuptorul și timpul pe care îl ai la dispoziție. Bezeaua, dacă nu ești atent, se poate arde foarte ușor, iar când ești pe teren necunoscut, riscurile cresc. Am făcut acasă probă și mă încadram în cele 60 de minute. Ce s-a întâmplat la bancul de lucru, însă, a fost cu totul altceva, iar timpul nu mi-a fost deloc prieten.

Sfatul meu, pentru cei care vor să participe la emisiune, ca să nu fie stresați de timp, este ca preparatul să fie făcut acasă în 30 de minute și nu la limită. De ce spun asta? Emoțiile sunt acolo și intervin, mai mult sau mai puțin. Nu ești la tine acasă, deci nu știi pe unde sunt puse toate cele și pierzi câteva minute și cu asta. Dacă folosești cuptorul, e foarte posibil ca timpii de coacere să difere. Oricât de bine ai crede că știi pașii pentru preparare, în momentele alea e foarte posibil să te încurci. Am făcut Pavlova până atunci de fooooooooarte multe ori și totuși mi se părea că o fac pentru prima oară.

Nu am fost mulțumită de rezultat și cumva mă resemnasem că nu voi trece mai departe, dar mă gândeam că a fost o experiență și nu am de ce să regret. Totuși, ajunsă în fața chefilor, m-am trezit cu 2 din 3 cuțite. A fost chiar frumos momentul acela, pentru că nu îmi venea să cred. Când am ajuns în camera unde mă așteptau prietenele mele, care au venit să mă susțină, vă dați seama că am început să țipăm toate de fericire. :))

Urma partea de bootcamp, unde chefii începeau să elimine din concurenți, ca să își poată forma echipele. Și cum în celelalte emisiuni s-a pus accentul pe salate și pe tocat, am început să exersez și să ma uit la diverse filmulețe pe net, poate, poate deveneam expertă peste noapte.

Cea mai frumoasă parte, la bootcamp, a fost faptul că s-a filmat afară, în parcul Mogoșoaia. Iar partea cea mai nasoală, pentru mine, a fost că proba a constat în a face grătar, de orice fel. Da, știu să condimentez carnea, legumele și să le pun pe grătar, dar nu cunosc tehnici specifice și nici ce tipuri de carne se pun sau nu se pun pe grătar. Și cum la bancul de lucru eram între doi bărbați, ne-am unit toți trei forțele și am încercat să facem ce am putut mai bine.

Din păcate, până în punctul acesta am ajuns, dar nu mi-a părut rău deloc, pentru că grătarul chiar nu este punctul meu forte și am fost eliminată pe drept. Daaaaaaaaaaaar, am putut să păstrăm cuțitul. 😀 De mult nu am mai avut așa un cuțit ascuțit.

Și pentru că vreau să închei această poveste, haideți să vă spun care sunt concluziile trase de mine, referitoare la această emisiune:

  • Este o experiență de viață și dacă sunteți pasionați de gătit, chiar merită să încercați.
  • Am cunoscut oameni minunați, cu care am glumit, am râs, am cântat și m-am simțit bine. De la cei mai mici, până la cei mai mari. De la amatori, la bucătari profesioniști.
  • Am văzut ce este în spatele unei astfel de emisiuni și mi s-a părut foarte interesant.
  • Nu este deloc ușor să lucrezi în televiziune. Sunt foarte multe ore de muncă și trebuie să ai ceva (multă) răbdare.

Sunt foarte mulțumită că am participat, deși o să mi se pară amuzant să mă văd la televizor și le doresc succes celor care au rămas în emisiune. Eu mă voi ocupa în continuare de visul meu dulce. 🙂

Mă puteți urmări și pe Facebook sau Instragram:

http://facebook.com/jurnaldulce

http://instagram.com/jurnaldulce

Vă pup, dragilor și vă las mai jos câteva poze din cadrul emisiunii! 🙂


 

Facebook
Facebookinstagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *