Tort cu cremă de ciocolată

Dragilor, mi-am găsit timp în seara aceasta ca să mai postez o rețetă. Trebuie să recunosc că am fost destul de ocupată și am făcut ceva torturi în ultima perioadă pentru diverse zile de naștere. Chiar mă gândeam să fac o postare cu toate torturile făcute, poate vă inspir un pic. 🙂

Până atunci, vreau să vă zic că fiecare tort a fost o nouă provocare, iar rezultatul m-a surprins chiar și pe mine. Nu este atât de greu, sincer, dar trebuie să îți și placă să faci așa ceva, că inspirație găsești la tot pasul.

Am fost tare fericită să aud că mi-a fost apreciată munca și acest lucru mi-a dat încredere să continui.

Tortul despre care vă vorbesc astăzi este super delicios, cu blatul însiropat și cu o cremă de ciocolată minunată. Este rețeta bunicii mele, care la fiecare zi de naștere ne îndulcea cu câte un tort bun de te lingeai pe degete, așa cum numai ea știa să facă.

Eu o să încerc să îi calc pe urme, să vedem ce iese. 😀

Vă las mai jos rețeta si modul de lucru. Spor la-ndulcit!

#iubescsăîndulcesc


Ingrediente:

Blat

250g făină

250g zahăr

10 ouă

1 plic de praf de copt

1 vârf cuțit sare

Cremă

10 ouă

500g unt

350g zahăr

350g ciocolată cu conținut ridicat de cacao (min.50%)

Sirop

500ml apă

4 linguri zahăr

1 esență de rom

Mod de lucru:

Separați albușurile de gălbenușuri. Bateți albușurile spumă cu praful de sare. Adăugați apoi zahărul și gălbenușurile și încorporațile ușor până la omogenizare. Se cern făina și praful de copt și se încorporează și ele în aluat.

Amestecul obținut se pune într-o tavă de copt detașabilă, tapetată cu foaie de copt și se lasă la cuptorul preâncălzit 50-60 de minute, la 180ºC.

După ce s-a rumenit deasupra și trece testul scobitorii, îl scoateți din formă și îl lăsați să se răcească.

Între timp puteți face siropul: apa, zahărul și esența de rom se pun pe foc, într-o oală mică și se amestecă până când se dizolvă zahărul. Apoi se oprește focul și se lasă la răcit.

 Crema se face la bain-marie. Se bat albușurile spumă, se adaugă zahărul și gălbenușurile și se amestecă încontinuu pentru a nu se lipi compoziția de fundul recipientului. Se adaugă și ciocolata făcută bucăți și se amestecă până când aceasta se topește, iar compoziția devine omogenă.

Crema se lasă la răcit și se bagă în frigider pentru 30 de minute, apoi se încorporează untul la temperatura camerei.

Se taie blatul în 3, se însiropează fiecare foaie de blat. Puneți prima foaie pe suportul de tort și adăugați o parte din cremă. Puteți folosi poșul, ca să o întindeți frumos și ușor. Repetați procedeul cu următoarele două foi de blat.

Aveți grijă să păstrați cremă și pentru îmbrăcat tortul, dacă nu îl vreți “naked”. 😀

Eu i-am pus fulgi de cocos pe margini si ganache de ciocolată deasupra, împreună cu câteva fructe, dar puteți folosi orice doriți, în funcție de evenimentul pentru care îl faceți.

Poftă bună!

Facebook
Facebookinstagram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *